Dezvăluirile Guvernului german despre suspectul din atentatul de la târgul de Crăciun din Magdeburg
Guvernul german a dezvăluit, luni, că presupusul autor al atacului sângeros cu maşina în târgul de Crăciun de la Magdeburg dă „semne” de tulburări psihiatrice, iar comportamentul său reflectă un „psihism patologic”.
„Ceea ce frapează sunt miile de declaraţii” făcute de agresor pe reţelele de socializare, „care indică un psihism patogen”, a afirmat ministra de Interne Nancy Faeser la audierea din Comisia Afacerilor Interne a Bundestagului, Camera inferioară a Parlamentului german.
De la 20 decembrie, Germania se întreabă care sunt motivele care l-au determinat pe Taleb Jawad al-Abdulmohsen, un medic psihiatru saudit în vârstă de 50 de ani, să intre cu un BMW într-un târg de Crăciun şi să lovească oameni cu mare viteză.
În urma atentatului au murit cinci persoane și alte peste 200 au fost rănite.
Este pentru prima oară când autorităţile anunţă în mod oficial că presupusul autor prezintă tulburări psihiatrice.
El a fost arestat la locul dramei, la bordul maşinii.
Acest bărbat, cunoscut prin opiniile ostile islamului, care a renunţat la religia sa şi la ţara sa de origine, „nu intră în nicio schemă anterioară” cunoscută de autorităţi, a subliniat ministrul de Interne.
<p„Există zeci de mii de tweeturi ale agresorului. Acesta este motivul pentru care totul nu este încă pe masă”, a anunţat Nancy Faeser.
Serviciile de securitate trebuie să înţeleagă mai bine profilul acestui bărbat „cu tulburări psihice şi motivate adesea de teorii confuze ale complotului”, a apreciat ea.
Chiar dacă „ar fi fost cu siguranţă important să se compare cunoştinţe” despre suspect colectate în trecut de diverse autorităţi naţionale şi regionale, care nu comunică mereu între ele, drama „n-ar fi putut fi evitată”, a adăugat ministra.
Ea a răspuns astfel unor partide din opoziţie și publicaţii care au acuzat autorităţile de eşecuri în acest dosar.
Lasă un răspuns