ÎPS Teodosie s-a împiedicat la slujba de sfințire a apei pentru Bobotează
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, a fost la un pas să cadă la slujba de sfințire a apei pentru Bobotează. În timpul ceremoniei, prelatul s-a împiedicat, însă a fost ajutat de un alt preot și a continuat slujba imediat după incident. Mii de credincioși sunt așteptați luni în Portul Tomis din Constanța pentru a lua una dintre cele 200 de mii de sticle pregătite cu agheasmă.
ÎPS Teodosie a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța. Acesta a realizat o slujbă de Sfințire Mare a Apei, identică cu cea din ziua de Bobotează. În timpul ceremoniei, s-a împiedicat și a fost ajutat de un alt preot. Incidente similare s-au petrecut și în anii anteriori, la aceeași ceremonie de sfințire a apei pentru Bobotează, când Înalt Prea Sfințitul Teodosie era să cadă de pe o cisternă cu apă și a fost prins în ultimul moment de o persoană aflată lângă el.
Apa din butoaiele aflate în fața Catedralei a fost sfințită în timpul ceremoniei, iar credincioșii sunt așteptați astăzi să primească una dintre cele 200 de mii de sticle cu agheasmă.
Boboteaza sau Botezul Domnului este una dintre cele mai importante sărbători creștine și este celebrată în fiecare an în România pe data de 6 ianuarie. Aceasta este una dintre cele mai vechi sărbători din calendarul liturgic creștin, iar originea sa provine din evenimentul istoric al botezului Mântuitorului în râul Iordan. Boboteaza sau Epifania (arătarea lui Iisus Hristos oamenilor) este un simbol al purificării, o sărbătoare a apei și un element primordial al creației.
Lasă un răspuns